23 septembrie 2006

Găzduire în România

Prin amabilitatea firmei Elvsoft, serverul principal al DEX online este acum găzduit în România! Sperăm ca aceasta să ducă la o latenţă mai mică şi timpi de acces mai buni pentru vizitatorii noştri din România (majoritatea, adică). Până de curând, serverul principal era la mine în sufragerie -- nu chiar locul ideal pentru un server cu pretenţii! Acesta rămâne în continuare activ ca mirror al DEX online, cu numele voronet.dexonline.ro.

3 septembrie 2006

Salutări! A trecut ceva vreme de la ultimele mâzgălituri. Am fost ocupat, dar lucrurile arată mult mai bine acum şi am tone de timp liber pentru DEX online (ce-i drept, în mod misterior o parte din acest timp se pierde cu diverse jocuri pe calculator; dar oricum rămâne destul!). O să încerc să ţin acest blog mai la zi decât până acum.

Pe termen lung, proiectul de anvergură la care lucrăm acum se numeşte Dex Flex şi urmăreşte să genereze o listă completă a cuvintelor limbii române, împreună cu formele lor flexionare (conjugările verbelor, declinările substantivelor şi adjectivelor).

Pe termen mai scurt, vreau să actualizez pagina de informaţii cu unele noutăţi, cum ar fi adresa de unde cei interesaţi pot descărca baza de date şi codul. Vreau să creez o pagină cu legături legate de limba şi cultura română. Vreau să caut găzduire, şi când zic "să caut" vreau să spun "să caut prin folderul de mail", pentru că am primit deja mai multe oferte de la oameni generoşi, şi a venit momentul să mut DEX online pe un calculator care să nu fie în sufrageria mea. Şi vreau să repar 10-20 de bug-uri, pentru că s-au adunat diverse mărunţişuri.